orașul de zăpadă
e numai al meu
sughite oameni de catifea și
se îmbracă în străzi murdare
învelite în trotuare florăresele
suflă în pumnii înghețați și
le vând iluzii
orașul meu are un trup de ceară
bisericile s-au topit
de mult
enoriașii
poartă sfinți pe umeri şi
pieptul meu e aspru
par un tablou jalnic din care
culorile au curs dar încă ard aici
în rugăciunile mele
sângele clocotește
ninge întruna
fără de sfârșit
cu îngeri palizi tușind
fluturi albaștri și
aripi străvezii de serafimi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu