hei cavalerule albastru
tu știi...
pe tărâmul însângerat numai Întunericul
își mai poate zări Umbra ca pe o femeie pierdută
încolțită în iarba mănoasă inima ei o să fiarbă
alturea de tine până o să se lase zorii cu liniște de clape
atinse ușor ca obrajii plini de picăturile de rouă
tu știi că viețile se-ntorc fără să lase umbre în Umbră
atoateștiutorule unde îmi sunt numele sacre de regină sihastră
întreabă corbul îmi zici
și corbul mi se-nfige-n creștet fără de răspuns
alungă-mi sufletul spre râu să se adape știmele să-mi umezească ochii
lacrimile astea sunt alterate și un cod de bare in dungi de întuneric au țesut
aruncă-mi vina-n spate/ din fort ies gurile de șarpe cu limbile-nspicate / mă sâsâie/ mă mușcă de buzele albite și îmi strigă unde mi-e alesul pe care cale a morții l-am pierdut...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu