...alungă-mi sufletul

hei cavalerule albastru
tu știi...
pe tărâmul însângerat numai Întunericul
își mai poate zări Umbra ca pe o femeie pierdută
încolțită în iarba mănoasă inima ei o să fiarbă
alturea de tine până o să se lase zorii cu liniște de clape
atinse ușor ca obrajii plini de picăturile de rouă
tu știi că viețile se-ntorc fără să lase umbre în Umbră

atoateștiutorule unde îmi sunt numele sacre de regină sihastră

întreabă corbul îmi zici
și corbul mi se-nfige-n creștet fără de răspuns

alungă-mi sufletul spre râu să se adape știmele să-mi umezească ochii
lacrimile astea sunt alterate și un cod de bare in dungi de întuneric au țesut

aruncă-mi vina-n spate/ din fort ies gurile de șarpe cu limbile-nspicate / mă sâsâie/ mă mușcă de buzele albite și îmi strigă unde mi-e alesul pe care cale a morții l-am pierdut...