pe trupul frunzelor ucise
trimit sărutul meu, Levy,
săpat în praful stelelor
dezrădăcinate
tăcerea îţi zâmbeşte
sinucigaş din
orişicare parte
îmi poţi sorbi
neputinţa
de a trăi în
lumea umbrelor
fără de fapte
pe fiecare adiere
de vis
îţi trimit somnul meu, Levy,
ciobit pe fiecare parte
nu ştiu dacă aş mai putea dormi
în lumea urmelor topite-n noapte
şi strâng în pumni
uitarea
peregrin
pe un tărâm al ceţurilor
de departe
adun în desaga uriaşă
lucruri pe care nimeni
nu le vrea
picoare de păpuşi
mâini scumpe de pisici
ochi verzi de arlechini şi
anii mei liberi fără o zi
timpul meu arde fluturi
stingând lumina
decor scrumit întunecându-mi chipul
captiv în veacul lumilor fără de şoapte
când şchiopătezi pof fi piciotul tău cel frânt
în lupta asta crâncenă pentru
încă o moarte
pe trupul frunzelor târzii
trimit sărutul meu ucis
în flori de crin şi în petale
dezgropate
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu