vine potopul!

cât de mult ne aparținem
nimeni nu ar crede iubite
ne mai îngână corul acesta
nătâng al pisicilor nebune
amestecate-n pașii noștri
dezvelindu-ne colții cu
amprente de sânge

ai grijă ți-am zis o să
îți las ție trupul acesta
ce nu mai știe a paște
crinii negri de prin grădinile
de fluturi aud cum se despică
umbra nopții dar uite ia-l
îți aparține scutură-l bine
îmbălsămează-l chiar lustruiește-l
cu felii de aur căci eu nu știu
dacă m-oi mai întoarce prea curând

că prea curând se trag concluzii
pripite se aruncă cu pietre în urme săpate
ascuțind cuțitul de obrazul celui mai plăpând
cicatricile astea pot fi niște semne din lumea de apoi
sau și mai cool niște mesaje/sms-uri căutări de nuferi cu
mâinile înmănușate în mințile goale cu suflete umflate ca
niște păpuși îngrășate cu ierburile crude crescute-n crucile de lemn

ooooooo dar ai grijă iubite
ochiul meu de păianjen a început
să plouă cu picături de sânge

vine potopul!!!

trege corabia lumii
cât mai aproape
pregătește-te!
vreau să te (pre)fac într-un
alt noe cu pletele înecate
în valuri de ceață mai mândru/cu aripile despicate/
eteric/navigând