străin şi singur
sătul captiv în a mea piele
sugrumat privesc
nesăţiosul meu sânge
curge prin venele învolburate
loc făcând larvei ce-mi răscolea
mormântul agonizând aievea
simt cum îmi descreşte universul
hlamidă înroşită
a jertfei mele de demult
până la urmă
tăcerea asta oarbă
mă va zdrobi
***
şi m-am legat cu lanţul disperării
de zidul rece scuipând
faleze triste adormite
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
2 comentarii:
frumos--Dorina --!!!--ioan flenchea..
multumesc! ma bucur de vizita dv! cu mare drag
Trimiteți un comentariu