ochii mei stingători

suflă vântul alb şi pustiu în
ramuri de fum cu stele ciobite în forme
de ninsori aşază mâinile groase pe
sânii muritoarelor de rând
răsare soarele în palme
 dorinţele  se înfioară
spre a le duce lumina pe
mai departe gâlgâie
noaptea nebună în
şoapte amare se concep
copiii de aramă ai neamului
cu aripi de lemn cu buzele arse
lipite în pietrele frunzei va
înflori nisipul a răsuflare caldă
a primăvară oarbă
dovedindu-mi dreptatea
în lupta cu sabia-n teacă
ochii mei stingători
spre alte ceruri vor amuţi

...
şi urma mea va trece
albastră cuprinsă
cu mâinile în
altă urmă,