me soul gothic

ai făcut pod din tălpile mele doamne
şi El iar o să vină alergând pe
cioburi de tăceri într-o
noapte cu pleoapele cusute cu
fire groase un fel de funii răsucite
mâinilor bătătorite ca un hoţ de
suflete îndelung coapte o să
îmi intre în cămară şi
am să mă aşez copil
cuminte sub pervaz ca
o floare cu frunzele fără de margini am
să lacrimez roua de sânge pe când el o
treacă pragul cu săgeata înfiptă în umăr
o să mă străbată glas peste glas cu pasul lui
apăsat de bărbat născut războiului de
însetat apus chip nu făptură vis
nu
împlinire o să mă ademenească iară într-o sâmbătă oarbă cu
surâsuri înalte beţive ieşite şerpeşte din
gura lui- icoană a lumilor forţate- o să
mă smulgă cu tristeţe
cu tot am să plec
acolo
unde macină trupul ploii nisipul şi
ceasul săgeţi şi ace
-concert de plânset dezlegat-
am să plec
acoperindu-i lumina cu o palmă am să
întind o scară clipei
spunându-i: du-te! du-te!
nicicând în braţele lui Lui nu
va mai fi aşa de cald  nici

spinii nu vor mai lăsa
colţi lor muşcători pe
fruntea Lui arsă pe obrazul săpat