capătul lumii

treceau şi se petreceau de
parcă înotau într-o mare
de apus trăgeau cu boabele disperării
crescute-n frunte mrejele din
capătul lumii suspina absurdul
explodând ca o lumină în
mijlocul ploii limpezind curajul mă
simţeam tot mai singură si tot
mai singură fabricam cu mâinile febrile fluturi fluturi decupam din trupul cerului încarcat cu nouri ziceam
o sa cadă
da
sunt foarte sigură singurătatea perfectă
îmbrăcata în haine cenuşii de sărbătoare precum
dealurile împrumutate şi n-am să mă plec o să tot trag de capătul lumii
tactil/pipăind în juru-mi căderi subterane