duminică, 16 septembrie 2012

cu frunţile fierbinţi

sunt noapte nesfârşită,
noapte albă,
cu flori crescute-n gând
şi îngerii în palmă,
la mine-n trup zac păsări
triste şi orbite,
strângându-şi zborurile stranii,
amorţite.

şi ochi adânci
de nepătruns îmi taie azi privirea,
luceferi noi, cu frunţile fierbinţi,
îmi cântă nemurirea.

dar lasă înserarea
să curgă peste noi,
amestecând nisipurile sacre
în unduioase ploi.

să ne petrecem timpul,
catarg lângă catarg,
cu mâinile crucificate
în zările-şirag.

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...