uită-mă!

uită-mă în noaptea cea mai
noapte a sânzâienelor acolo
unde nu e născută lacrima şi
n-o îngrijeşte groparul
răscolindu-i amarul să
mă crească



uită-mă în oglinzile de ape acolo
unde nu a mai intrat nimeni în
numele oraşului de ceară
albastră ca şi bolta ce se
arcuieşte peste suflet
acolo unde nu au ajuns
îngenunchiaţi cocorii să ne
bolească întru aşteptare deşartă


uită-mă nu mai deschide uşi
nu mai e nimeni vederea să
îţi şteargă surâs suav
îţi umblu printre gânduri dar
uită-mă
!ce naiba mă/simţi. sunt iarăşi/primăvară