infinitule cu pulbere şi vânt
îmi era bine azi
când mă desfătam într-o risipire
de umbre moarte
în tăceri înfipte în
aşternuturi înasprite
îmi îndemnam fuga înnebunită
frământând nisipul în copită
încercam zborul păsării de aur
legături de braţe îngăimate pe sub
subsuorile mele născătoare de nuferi
negi puroaie şi bube coapte ca şi ochii
albiţi de şoapta soarelui
arzând
sclipeşte viaţa adormită
cu dinţii roşii încleştaţi
în gura aburcată a cerului făţarnic
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Vara, uneori, când se făcea duminică dimineaţa, tata ne îmbrăca frumos şi ne suia în căruţă ca să ne ducă la bunica de la Mileanca. Era c...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu