oamenii de fum îmi țâșnesc prin degete
de parcă ar vrea să ne întunece
cu privirile lor stricate
le vom spune pe nume
le vom împleti cununi
din razele împuținate
vom tăia
vom tăia adânc
până ce pădurea o să își
pogoare seva îngenunchiată
într-o altă eră cu gânduri ascuțite
cu trupuri de sticlă cu vărfuri de lance
străbătând universuri se va naște
o nouă lume înscrisă pe bolta cerească
prin crăpătura ochilor se vor iți clipe și
vom fi iarăși singuri singuri în trup și
în simțire vom batjocori apusurile sângerânde
vom acoperi sensuri vom arde pe ruguri
ca niște dogme dospite în adevăruri
nefolositoare și încă vii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu