duminică, 16 septembrie 2012

cu gâtul pe trunchi- aşteptând

plecat atât de departe
peste mări oceane şi zări
dragul meu zeus
când te vei întoarce
am să îţi croşetez
trandafiri sălbatici
din firele de timp
umbră a ecoului de sub pământ
furtuni de curcubeu
cu spatele pictat
zădărnicindu-ţi zborul
atunci vei vrea
să îmi îmblânzeşti tu
chemările zicându-mi
dragă
forma buzelor tale
o să îmi poposească
în buzunarul alb
dresor al nălucilor nebune
aşa te simt ca pe o sabie înrourată
culegând amurgul învelindu-l în cleştar

(dar stai uşor amice
să nu-mi zici tu
mie NU)

lumea din mine se vede
limpede şi stranie
ca un foc de tabără
în care îşi usucă sângele
soldaţii din vietnam

o armată de fluturi îmi vor ieşi
din trup strigându-ţi numele ucis
cu gâtul pe trunchi aşteptând
călăul sau şoaptele lui gri
să mă elibereze ca pe un animal de casă
oricând gata să îşi înfingă gheara
în beregada femeii din oglindă
mă clatin mă clatin ca o arătare
tulburată în apa tabloului de sub fereastră
şi...
...tu
dragul meu zeus
pământ
ecou
cuvânt
atât de departe şi
totuşi mereu aproape


Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...