marți, 11 septembrie 2012
ermetică
tristeţe a mea cu
mâinile pe piept mă
voi închina ţie
aducând ofrandă
iremediabil
trupul meu
măcinat de timp pâine
înroşită în colţii din vatră îţi
voi frânge la căpătâi
ceruri cu buze
pecetluite
în asfinţit nu
mă voi pierde printre crengile copacilor tainici-tristeţe-
irepetabilă cu privirile încuiate dincolo şi
dincoace de mormânt
nu
mă vei pierde stranie metresă
crescută în absolută noapte sub
umbra ochiului de şarpe
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu