luni, 10 septembrie 2012

sap fântânile



sap adânc fântânile de nouri
cu palmele deschise
în trupul nopţii
acest veac împarte
incandescent inima pădurii

obosiți o să îmi crească sorii:
vine
nu vine
a murit
rup foi galbene într-o aşteptare
răstignită buză de anotimp
şoptesc munţilor să
tacă ce va să fie o să
se petreacă aşa fi-va doamne
să îmi tocesc eu încălţările în
drumuri spinoase deşarte
întunericul mezonoptic a amuţit
cocoşii au asurzit
asmuţindu-mi glasul

Niciun comentariu:

Tot întrebându-mă

Înfiptă într-o nerăbdare de demult aștept cu tălpile de foc- e ca şi cum aș avea un bandaj în jurul capului amor...