părţi din palmele mele au voit şi
nu am avut parte de
trupul împietrit târât în lanţuri crescut
în fărădelege mit nu mai există
dar am să mă trezesc într-o dimineaţă
mahmură cu faţa răvăşită mă voi
închina ţie celui
crescut cu miere şi lapte ca şi
femeia samarineancă
am să fiu coroană rotundă copac
viu cu rădăcinile moarte am să
mă aşez peste umbra pieptului tău de
păsăre tăiată şi îmi vei zice
iubito
aici chiar aici
în cuibul tău zace
sufletul meu(dărâmat templu)
cu îngeri fără de braţe
ticăind întind acest trandafir
imaculat dăruit morţii
petală cu petală
ca pe un laurus nobilis
de acoperit păcatele lumi
2 comentarii:
e frumos să-mi amintesc şi să trăiesc o viaţă de om.e minunat ceea ce transmiteţi prin fiecare cuvânt!
iti multumesc de vizita, Codruta
Trimiteți un comentariu