poveste de demult

demult nu mă mai înspăimântă păianjenii cu barbă

burtoși de prin podurile părăsite

am cules cutia ruginită plină cu banii

de altădată. bani adevărați și mă întrebam

deschinzând în mine pleoape cu ochi albiți de sete

dacă nu înadins mi i-ai lăsat ca să îmi cumpăr îngerii de plumb

lumânări sticle cu mir toiage de ceară crucifixul din plastic.



zornăi monedele acelea aproape vorbitoare

și muștele cu burțile plesnind de atâta

sânge albastru mi se așază pe mână în straturi

adulmecând metalul corodat din palma

crescută ca o ramură de salcie.



aud glasuri stridente strigoii plesnesc

de ciudă cu usturoiul între unghii

îmi vorbesc în miez de noapte ca și broaștele cu

picioarele uscate și ochii bulbucați:



-uite urma sărutului de-aseară ți-a lăsat

semne de moarte

pe spate

numai iarba fiarelor te mai poate vindeca...



mâna mea începea să doară

pe creștetul copilului cu părul bălai

peste dealuri și umbre

văd zidul

și-mi zic:



-lasă, lasă, nebunia asta a hârtiei

trebuia într-un fel vindecată.



privesc nepăsătoare amurgul însângerat

îmi strecor

pe nesimțite

mâna în plasă

scot vulturul pleșuv și îi strivesc flămândă în dinții de platină, ciocul masiv din piatră.



mama îmi face semne de pe coama zărilor albastre

să intru în casă. va fi furtună.

în astă seară.