joi, 29 septembrie 2011

requiem albastru



m-am întors cât 
să te sting dar tu încă 
mă socoți scânteie albăstruie și
mă așezi- neliniște- în piept
încep
să ard fără de scrum. 
flacără împietrită în perdeaua cerului
mă topesc în valuri de ceață și tu mă
crezi pârâu înspumat cu
gura veșnic deschisă 
aștept 
ploi de luceferi 
peste umărul cald 

dragul meu cu mască de argint,
eu clocotesc în zori când 
scânteiază macii adun 
grămezile din gânduri înalte 
ca niște turle asfințite 
de catedrale somptuoase 
sculptate din firișoarele de sânge 
gravuri / un mozaic al 
cărnii despicate

ascult 
un requiem albastru
de după zâmbetul permis
îmi scutur jumătățile de trup.
-imperiul meu de frunze- și 
un regat de vestede petale...

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...