femeia și umbra

Misionara

auzeam triluri pe sub fereastră
lumina se curba ca o femeie amorțită
mă desprindeam din umbra aceea
care-ți tremura privirile fantomatic
pe un colț de noptieră
îți lăsai pălaria și ochelarii imenși
să-și odihnească măcar până pe la miezul nopții
stolul liliecilor siniștri care te răscoleau sub frunte

mă desprindeam cu capul plecat
și mâinile în buzunare
din colțul acela de noptieră
și mă nășteam numai pentru tine
că să mă poți purta în buzunar
lângă pieptul de sticlă
cu mare grijă
încet încet
să nu mă sfarmi
să-ți poți privi din când în când chipul
și poate să-ți aranjezi freza
pe când mă privești impasibil
fremâtând alături de femeia de ceară
care s-a cuibărit pe furiș
în umbra mea
într-o noaptea turbată
fără de lună