duminică, 11 septembrie 2011

se face ziuă în curând...

de ceva vreme port la gât șiragul de creioane colorate, le pipăi zi de zi cu dosul palmelor săpate.
oooo, păpușa mea cu ochi de sticlă cusuți cu firele de viață, umplută cu visuri țesute în căptușeala cămășilor de gânduri nu mă mai privește, la ceasul vecerniei venele-i se umflă, buzele-i pulsează.
-ai obosit, scumpă mea mary? așează-te aici și numără până la unu o să-ți treacă.
o caut iar, cotrobăind cu mâinile nervoase prin amintiri vreau să îi mângâi buclele încâlcite. e ea. e mary-prima păpușă de argint îmi poartă crucea-ntoarsă pe un umăr și-n frunte i s-a aprins lumina mea albastră.
o-ntreagă tragedie, ai spune. când nu mă vede, smulg din șirag creionul roșu și scriu în iarba răcoroasă : „e marți, azi o iubesc pe mary, ea îl iubește doar pe mark, soldatul meu de plumb făr`de picioare(ceva despre războiul din vietnam), dar mark e totuși vessel, el o iubește doar pe emma- păpușa nouă din vitrine, cu buclele intacte
ne înciudăm zadarnic . trecem cu toții strada bocănind cu pantofiorii noi, de lac în care s-a înecat de dimineață cerul cu soarele, cu tot, și luna și stelele se iau de mână într-un dans frenetic de zăpadă, dansează, dansează, nu le mai pasă...
noi plângem. nu știm de ce. picurii de sânge ne ard obrajii...
emma-păpușa cu bucle blonde nu vrea să știe cine-i mark și el se supără pe mary, de aceea mary nu mă mai privește. luăm creioanele multicolore trasăm mulțimi de cercuri, cercuri, cercuri, cercuri în jurul nostru se învărt nebune, ne strâng de umeri, de coapse, de brațe... ahhhh, piepturile nostre stâmbe,
tot mai strămbe păpușile dispar...dispare mark și emma și mary...dar tu? dar eu?
aud doar plânsete. se pierd ecouri. strigăm :- departeeee, suntem depaaaarte...
-taaaci, viață nesătulă! e doar un vis...
oglinda mea are furnici și pleoapele lăsate. mă mustră printre gene și scoate limba chicotind.
***
îmi mângâi șiragul de creioane care îmi crește, tot crește ca un munte de smarald cu străluciri de basme.
oooo, îmi desenez păpuși cu zâmbete mai transpirate și un azil de suflete cu ușile deschise să am unde să le abandonez și...
dacă TU promiți că nu mă uiți în scoarța de stejar, te desenez sau...
stai!... îți desenez doar gura să îmi poți spune de marmmona....
_____________________________________________________________________
- mă știi de mult, întreb lumina nopții? ei, da, pot sparge lacrimi în cuvinte...
lumina mea poate să-ți plângă împrăștiindu-ți pletele de fum...
-hai, lasă, lasă, nu scormoni cenușa, te faci iaaar bine,
ce spui? eu cred că și...povestea asta deochiată a mai fost scrisă sau poate-a fost săpată cândva într-o piatră...
s-aud cocoșii...trebuie să ne luăm iar ,,rămas bun,,.
se face ziuă...în curând...

2 comentarii:

MANOLIU spunea...

:D ~ frumos ca in povesti! O zi minunata!

misionara spunea...

e o poveste. o zi frumoasă si dv.gânduri bune de la Iași

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...