luni, 26 septembrie 2011

și spui că-ți sunt străină

Misionara


Se năştea lacrima,
în pieptul golit de iubire
veneau păsări flămânde
să ciugulească din suflete
fără vise,
să se adape.
Tăcerea se înăsprea
ca o mână bătătorită de pietrar,
cobora în trup
de zbor înfrânt.

dar voi îmi daţi palme umede
să le adulmec,
să le aşez pe frunte,
tu îţi ascunzi, vinovat,
chipul,
pe după o perdea îngălbenită
de timp, bătut pe muchie
şi spui că-ţi sunt străină.

(Eu sunt străina
ce se înfruptă
din palme umede
şi îmi cobor, din ceruri, pasul
în apa ce începea
tăcerea să ţi-o tulbure).



Las şi astăzi mii de păsări
să ciugulească din suflet fără vise.
Îmi spui că-ţi aminteşti de mine?
Cărarea cerului e-ndepărtată,
e-acoperită, în amiezi,
de colbul auriu de piatră.

(Gura mea a-ncremenit întredeschisă
mă-ntrebi nedumerit, şoptit:
-Mi-ai spus ceva,
prin ceru`acela aburit
de aerul ce ne-nsoţea
atunci, demult, poate
... cândva?)


(din volumul „Lumea din oglindă”)

Niciun comentariu:

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...