miercuri, 21 septembrie 2011

statui agorafobe

Misionara


nu aș fi vrut să mi se tulbure
firele de nisip
imperfecțiunea era lumea aceea
echivocă
uitată la margine de spațiu
la capăt de timp
te-am regăsit
învăluind cu privirea
albastrul razelor stelare
erai atât de ascuns
ca o pagină de catre
pe care nu a mai deschis-o nimeni
mă cutremuram întrebându-mă
cum ai putut să dăinui
singuratic
în pântecul Universului
cu unghiile adânc înfipte-n palme
și firul de sânge
te înfășura ca o plasmă
apoi se prelingea
râu
căutându-mă printre nebuloase
pășeai cu grație
lăsându-ți doar urmele roșiatice să scrie versuri
pe mătasea cerului
eu mai citeam până după miezul nopții
basmul cu spiritul închis în lampă
și te credeam dintr-o altă istorie
marcată în flori de lacrimi
izvorâte din adâncul ochilor căprui
și așteptam
și așteptai

(două statui agorafobe cioplite-n piatră
celor două porți ale piatzetei)

iar firul se destrăma
într-o poveste care-mi zvâcnea în piept
de nu o mai puteam ascunde
în dosul palmelor mărunte

Niciun comentariu:

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor...