Misionara
risipit în insomnii
irisul își desface stins petalele
peste brațele de gheață
sărut veșnicia pe fiecare parte
îmi lipesc pielea înfierbântată
de malul tristeții
mă leg
ca de un catarg
las umerii să-mi deseneze o cruce
pe mătasea străvezie a cerului
traverseaz în fugă marea.
de departe văd cum îți curge sângele prin vene
ca un râu înspumegat
fruntea mea mai încearcă o fugă
respir
fac semne stelelor să se aprindă
în maxilarul tău crispat
pe când îți exersezi ultimul glonte
să vezi dacă mai sunt o țintă bună...
zeii ne strigă
nu
și adunăm în palme zăpada zorilor de zi.
șterg apăsat închipuirea
ce ne schița pe șevalet
uitarea...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu