miercuri, 14 septembrie 2011

sunt femeia cu gândurile întoarse

Misionara

o tăcere în + sau în - nu are cum să te mai sperie de labirinturile
mele subterane în care trăiesc de o veșnicie îmi rujez buzele strident cu
un roșu carmin desprins de pe frunzele moarte și mă încalț cu sandalele noi
din piele de șarpe cu tocuri foarte
înalte mă privești prin peretele de sticlă
fumurie pentru o secundă îți apar ca o târfă tristă cu chip de eroină încuiată înapoia tabloului sunt decăzută și abuzată ai vrei să mă și mângâi. întunericul din mine te răscolește și-atunci chiar mă sfâșii zgârâind pânza învechită cu degete prelungi cu teminații de gheare întărite sângele meu te alină. setea e cumplită stai pândești te rogi
să treacă o vietate cât de mică nu mai contează

dar zilele ca și nopțile dragul meu îți dau dureri de ape zbuciumate și
nu uita că încă ne mai putem strecura mâinile ude unul prin celălalt în albul prezenței acestea înșelătoare ne plesnesc mugurii și iar înflorim rezemându-ne de zidul plângerii lăsăm corbii flămânzi să ne ciugulească ochii îi indemnăm chiar cu mierea din glasuri: hai ochii noștrii sunt două nesecate izvore pentru voi om curge aici în șopot ascuns și în șoapte nespuse avem o doză de cianură ascunsă în plomba măselei de minte oricând o putem sparge așa că moartea e doar o aventură fără prea multe taine...

sunt femeia cu gândurile întoarse și îmi cubăresc durerea în piepturile sumbre și osoase pot construi pot țese pânza cu cele opt picioare eu refac de fiecare dată drumul până la jumătate las pasul corbului bătrân să își târâie aripile pleoștite să își rotească lacrimile hexagonale să te-ntrebe cine am fost.

am fost femeia cu pasul infernal bocănind peste tăcerea ta de moarte
neliniștea din mine te incită. nu va-nceta nicicând să îți cuprindă ochii să-și caute cărarea spre lumină.

Niciun comentariu:

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...