îmi șterg șiragul de mărgele
crescut în piele a nu știu câta oară
îngeru-mi izbește-n cuib
ar vrea să se oprească s-asculte glasul
fântânii care își deschide
fereastra înspre timp
legende cu păsări
prefăcute în oameni
slujesc Stăpânilor
etern
răsună glasul
stânca pleșuvă ocrotește puii
în palme cresc primii fulgi de stea
grădina mi-e aproape și străină
dar las o vreme perdeaua trasă
aud cum mi se sparge
ecoul strigătului risipit
în cercuri albe
îmi atârnă trupul gol
și-ncep să mă cutremur
din nou pribeagă
dau ocol iubirilor rotunde
șterg șirul de cuvinte
acoperit cu praf scobit
din vorbe fade
las aripa să se înalțe
în umbra vântului apus
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
2 comentarii:
Poezie scisa cu pasionalitate.Combinatii minunate de metafore,modelate frumos artistic.
multumesc de vizita si semn
Trimiteți un comentariu