joi, 1 septembrie 2011

din nou pribeagă(răzvrătirea)

îmi șterg șiragul de mărgele
crescut în piele a nu știu câta oară
îngeru-mi izbește-n cuib
ar vrea să se oprească s-asculte glasul
fântânii care își deschide
fereastra înspre timp

legende cu păsări
prefăcute în oameni
slujesc Stăpânilor
etern
răsună glasul
stânca pleșuvă ocrotește puii
în palme cresc primii  fulgi de stea
grădina mi-e aproape și străină

dar las o vreme perdeaua trasă
aud cum mi se  sparge
ecoul strigătului risipit
în cercuri albe
îmi atârnă trupul gol
și-ncep să mă cutremur
din nou pribeagă

dau ocol iubirilor rotunde
șterg șirul de cuvinte
acoperit cu praf scobit
din vorbe fade
las aripa să se înalțe
în umbra vântului apus

2 comentarii:

Thoma Driza spunea...

Poezie scisa cu pasionalitate.Combinatii minunate de metafore,modelate frumos artistic.

Lumea din oglindă spunea...

multumesc de vizita si semn

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...