miercuri, 7 septembrie 2011

Sinucidere în direct

Timpul a dispărut după obrazul de nisip al colinei și
ea îl tot așteaptă cu zâmbete îngropate, cu ușile deschise, cu
frunze de eucalipt pe frunte, adumbrind sânul marmorean al
statuilor dezgolite de ochii vizitatorilor fără vreo grabă,
pribegi cu cămășile de cașmir ciuruite, aflați în
trecere prin țara numelor uitate.

Sonya e fata din flori și vinde visurile frumos împachetate în
cutii de bomboane cu gust de copilărie și ogradă umplută cu niște
călușeii de lemn în care încă se balansează ziua aceea pe care
ai pictat-o cu esențe din ierburi și i-ai lipit nori din lână
de mioară cu plai de dor și gură de rai...

Sonya culegea ramuri de finic și azi împletește sfori pentru mâinile
păpușilor invitate la teatrul de vară al actorul care-a decis să se
sinucidă în direct simulând o moarte decentă și câââât mai ușoară...

Niciun comentariu:

amnezie poetică

mă închid în ochiul de sticlă trupul mă strigă pe un nume sacadat într-o numărătoare abstractă se face iarăși noapte perdeaua neagră spa...