în piaţa sclavelor

drumurile acelea prăfoase
plimbau parfumul alb
în sus
în jos\în sus
în
clipele spărgeau muțenii
și ea se ascundea dincolo de
auzuri în iubirile arse
putea citi...

(pentru cine vinzi culorile astea îmbrăcate-n iluzii, iubite?
pentru cine dezbraci dimineața de lucrurile de la second hand și scrii
poeme în scoarțe smulse din piepturi de mormânt?)

și privesc stolul pribegit al cocorilor întârziați
gura mi se conturează
într-un surâs de piatră
captiv sub lespedea de granit.

ce sunt eu, întreb
dragostea sau cântăreața care își vinde trupul
în piața sclavelor
pe un talant sau pe o mângâiere deșartă?
în geam iau forme diferite
și-n zori îmi plimb tăcerile
pe rând
în sus în jos în sus în...
morții îmi ies în cale scuturând putreziciunea
își îndeasă degetele și le petrec prin mine.
sunt entitate uitată pe pământ, le zic,
mă însoțesc pașii pustii pe malul vieții tușesc a
neputință
ei mă numesc firesc:
o rătăcire alunecată-n râul styx cu răzvrătirea crescută-n pleoape
am desenată harta veșniciei
scăldate-n ape tulburate.

mă-ntorc în valul nopții și mă topesc
în tine freamăt
de pădure cu arbori vii și brațele
adormite