sâmbătă, 3 septembrie 2011

zădărnicii(2)

malurile cerului se apleacă peste umbrele înserării
trecători cu gândurile pustiite își descheie
nodurile sufletului lăsând răcoarea să inunde valul.

unde s-au pierdut cărările? unde s-a ascuns zarea?

 corbii învârt aripile ca niște ciocli cu mânecile ridicate
invocând durere. apele tulbură.
 mințile se zvârcolesc . viață, soartă, destin?
întrebi plecându-ți capul și nu aștepți răspunsuri
 
o întrebare, două, ți-e destul cât să nu închizi ochii.

vise de diamant îmbrăcate în haine de tăcere.

pentru cine sculptăm izvoare? pentru cine eliberăm pădurile
încuiate în tablouri îndemnând turmele să pască?

zădărniciile astea nu se vor sfârși
niciodată. cineva cu mâinile aspre va schimba din când în când
decorul dar va lăsa destulă vopsea
ca măștile să se sluțească.

mulții așteaptă cu capetele aplecate convinși că
totul are un final...

înțeleptul sună cornul. se adună ploile-n vaduri și
obrazul meu primește lacrima să-l sape

2 comentarii:

MANOLIU spunea...

Mi-a placut poemul! :)

misionara spunea...

mă bucur de semnele dv . pe aici.cu mare drag

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...