duminică, 18 septembrie 2011

upanișade




Nu trebuie să tremuri
e doar lumina
când se arată zorii
ea își strecoară mâinile
osoase prin ferestre
eu mă retrag
mă ghemuiesc foarte departe
frământ în palme lutul
amestecat cu roua
culeasă în cupe de micsandre
și-ți modelez aceiași Chriști
cu fețe suferinde și coastele străpunse
atinge rana și-ai să crezi
pe când viorile s-ating
vibrez
nu simți
și-mi scrii pe trup
Upanișade.

2 comentarii:

MANOLIU spunea...

:) de cate ori trec, gasesc un
poem frumos! O saptamana frumoasa!!!

misionara spunea...

de câte ori treceți, îmi faceți o mare bucurie. cu respect și drag

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor ...