duminică, 11 septembrie 2011

în oglinda sumbră-a morții


În oglinda sumbră-a nopții,
Fața ta de zeu apare,
Umbrind chipul de bărbat,
Din-`ndărătul
altui Soare.

Chip de astru-n bătătură,
Învelit cu „umbra-morții”,
Care-n zori, cu viața-n gură,
M-a strivit și sărutat,
Cum sărută
numai zeii,

Nu cu gură
de păcat.

Privesc trupu-ți
Ce se-ascunde-
dedesubt.

Străbat văi întunecate,
Pasul îmi reface drumul,
Ce, cândva,
l-am început.

Dar... țin minte că-n odaie
Ușa s-a îndepărtat,
Şi-ai pătruns,
fără sfială,
Când uitam că
Te-am chemat
Nu
pe zeul cel din tine,
Ci, doar umbra-
Ţi tremurată,
strat cu strat...

2 comentarii:

MANOLIU spunea...

Foarte frumos poemul! L-am citit cu placere!:)

misionara spunea...

vă multumesc.e un poem foarte vechi de care aproape uitasem.

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...