...pe urmele de șarpe

Misionara

urât mai miros și ciolanele astea cică le-a găsit a lu* ilă
când o vrut să-și sape în curte un beci zăceau toate alăturea craniu lângă craniu cu
orbitele scobite și coastele sfărâmicioase, de atunci nu mai au somn cine or fi maică

cine-i jelește și-i întrebă, le-au îngropat urmele creștinește dumnezeu să-i odihnească ziceau cu ochii mijind a frică sau sfială pentru cele moarte. le tot umbla gândul prin lume și iar li se întorcea la răcoare sub pământ acolo e multă umezeală și liniște de îți pocnesc urechile de atâta așteptat cu pumnii strânși hoțește.

acolo?

da. e mai răcoare...

-soare, ți-am zis să nu mă mai împungi cu sulița asta, ce naiba, îs om și eu. da* mâine nu ți-oi mai vorbi. eu o vorbă am și-o zic numai o dată...ce ți-o mai fi și lumea asta. hai, lasă, nu-ți mai fie frică, tu ai armură, scut, sabie la ce-ți mai trebuiește e doar pentru cei slabi. îngeri sunt aceia fără de aripi, ți-am văzut eu semnul. da. sus, pe mâna dreaptă. era acolo...cum ce? semnul despre care îmi vorbea duminica bunica:

-el o să se nască la mijloc de anotimp cu un smochin deja crescut în coastă.

-da.da, ziceam și eu, ai slobozit degeaba câinele din sfoară i se trage ,o să-l mănânce lupii în plină zi prin hățișurile astea (doamne sfinte, ce vă mai plac poveștile de groază) i-or înșira mațele pe sub podețe și blana o să i-o așeze în copacul cel mai înalt. eu am să-mi acopăr ochii cu mâna dreaptă. cu stânga am să vă fac semn:

-hai, veniți, e câinele meu, uitați-vă cum îi înfing colții în grumaz, cum țișnește sângele ca apa rece din țâșnitoare și cum îi trosnește carnea tare prin hățișurile astea nemaicâlcate de picior de pământean. ehe, dar dacă nu era el, cine v-ar mai fi făcut acum semne cu mâna, și ciutele astea ar mai fi băut apă din izvoare?

-taci, gloabă! haita-i afară, vrei să te rupă? taci, stai liniștită, mănâncă pisica

și...când s-o face zi am să îți prind și-un șoarece. ei, da , pe cel mai gras...acum doar taci. după ce termini ai să fugi...cât ai să poți, să-ți cadă bine la stomac să nu ai iar coșmaruri și să mă zgârâi iar pe față.

în astă seară și luna o poți linge cu limba musculoasă de reptilă. șezi colea, cu capul sprijinit de trunchiul cela și când s-o arăta, tu: haști! o poți rumega în voie, eu am să mă uit la ea prin burta ta o să văd iar stelele care or să o însoțească, așa, ca pe o regină cu a sa suită. ce maiestos o să pășească!

-hai, gheorghe, ioane, care mai sunteți, spuneți-i ăsteia din pod să-și mute așternutul în altă parte maica încă doarme...

***

când am deschis ușa, pe jos, puzderie de fluturi vii agățați sub formă de salbe la gâtul mâțelor flămânde ronțăiau niște șoareci. gheare ascuțite de păsări leșinate erau lipite pe spatele scheletice a unor fluturi fără aripi, colții de lupi rânjeau pe bolta întunecată nu mai se odihneau stele sclipicioase.

-auzi, asta mai spune multe? ce...tot mai are cerneală? doar n-o fi încheiat contract cu cerul?

-am zis că nu-i a bună...de ce-o fi tot mergând în fapt de noapte cu pisica aceea ciudată înfiptă-n umăr?

-taci, lele, taci că te aude...îi folosește ochii ca pe niște lampadare...ea a orbit de mult...

-ââââââââââuuuuuuuuuu...

-da.da...și noaptea o mușcă chiar cu sete, îi mușcă buzele până la sânge și grumazul și gleznele subțiri...n-o vezi? n-o vezi cum șchiopătează când urcă
muntele sau când coboară la pârâu...

pe urmele de șarpe s-o dus să-l caute pe gheorghe, maică-sa-i deja la poartă...

-lună!!!lună!!!tu mă auzi? mai e careva prin preajmă? atunci, lasă cerul în grija pisicii cu ochii scoși...

hai acasă...
hai...acasă...cum, care casă?