surâsul meu gothic (4)- din noua trilogie Gothic solitude

din scoarța copacului bâtrân ieșeau stafii cu gust sărat
pe degete și verbele sluțite. pe limba lor puteam și eu. vorbi
nu-mi era greu :
amestecam puțină smoală cu trei sau patru stropi de boală și
 frământam tăerile de mai  în incisivii ascuțiți
în care erai gata
gata să te tai.


-hei, omule, stăine, nălucă zămislită în toiul nopții,
ce stai ținându-mi calea, în fața porții?
şi morții tăi sunt liberi
se preumblă prin orașe, neîntrebaţi,
pe dosnice străduțe au început o vânătoare
de șoareci aripați...
hmm! îți și miroase a pradă? simt nările cum se frămână
ca o tumoră de deochi,
ooo,,stai în banca ta, amice.
șterge-ți albeața de pe ochi.

te crezi nemuritor...ai buzele deschise?
te-ncui-napoia unor
tiranice frânturi de vise?
adulmecă o moarte...iată, e mai de soi,
măcar te-așteaptă cu brațele încleştate
și vorbe de ,,apoi...

coboară-te în forță. cămașa te așteaptă.
nu-mi dărâma toți stâlpii de la poartă.
e noapte? ei, și ?
păianjenul pe sânu-mi drept își face cruce...
privirea mea de foc e aprigă, în paradis te poate duce.
din sânul stâng voi slobozi macabre incantații
şi-ţi voi striga din cruce
mulţimea de ovaţii
să îți răsune în capele ca vorbe de ocară,
 priveşte-ţi rănile săpate!
armura ruginită a  început să doară.
-dar, uită-te, nici nu vedeam aseară,
ai buzele din pâine,
stai liniştit amice,
răceala fierului
te prinde bine...