sunt noapte nesfârşită,
noapte albă,
cu flori crescute-n gând
şi îngerii în palmă,
la mine-n trup zac păsări
triste şi orbite,
strângându-şi zborurile stranii,
amorţite.
şi ochi adânci
de nepătruns îmi taie azi privirea,
luceferi noi, cu frunţile fierbinţi,
îmi cântă nemurirea.
dar lasă înserarea
să curgă peste noi,
amestecând nisipurile sacre
în unduioase ploi.
să ne petrecem timpul,
catarg lângă catarg,
cu mâinile crucificate
în zările-şirag.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu