miercuri, 16 noiembrie 2011

de dincolo(3)

se sfâşiau franjuri din perdeaua timpului
libelulele îşi îmbrăcau rochiile suave
se împodobeau pe tâmple cu boabe
străvezii de rouă
coborau înspre câmpia veşniciei
paşteau până la amiază în iarba fiarelor
în care se odihneau
îngerii albaştri

ochiul tău se deschidea
golit de iris
ca al statuilor aztece
şi atârnai în gura cerului
prins de un cordon ombilical
deasupra pădurilor cu ramuri descărnate
în care forfoteau lighioane preistorice
şi-n frunzele copacilor de jad
nervurile-ţi scriau cu dinţii nevăzuţi
răvaşe îndrăzneţe

eu mă ridicam pe norul cel de fum
până la tine
îţi lipeam fruntea înseninată de sânu-mi de ţărână
şi te priveam ca o fecioară
în ochiul gol
să îţi descopăr
de dincolo
adevărata existenţă

pădurile sinistre se revărsau în mine
ca să mă umplu
şi-mi tropăiau pe suflet jivinele neîmblânzite
le simţeam chiar ghearele înfipte în obrazul cald
îţi întindeam palma înfierbântată
în care mi se odihnea
l u m i n a
ca tu să-mi poți sorbi bucăţile de iris

Niciun comentariu:

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...