mă cern...ca o ploaie

Mă cern ca o ploaie

mă cern ca o ploaie de fluturi
ca un sunet de flaut vibrez
dragul meu cu inima de plumb
ochii mei au învăţat să te privească
şi stau de veghe în poiana fermecată
dresez păsările şi gărgăriţele albastre
să facă tumbe desenând oameni de fum
atârn copacului din zori stele zglobii
când te zăresc aşa de după doruri
cu genele înghiţite
mă ascund în visuri de argint
și nu-mi mai este frig
îţi netezesc o karma pe obraz
las urma de sărut care îți poate învia
în zori o altă clipă
şi-atunci mă cern etern talaz
peste o mare de trupuri care îmi fuge
pe sub tâmplă să îmi aşeze moartea
cruce înflorită la căpătâi
tablou cu ochii înroșiți mă-ngrop în trupul gol
şi iarşi mă petrec tăcută pe lângă nourii câlţoşi
visez că dorm şi nu tu
mă mai poţi cunoaşte