Singuratici, prin mulţime,
Purtând gândurile noastre,
Nu simţim cum trece timpul,
furând florile din glastre.
Flori de smirnă şi tămăie,
dăruite-n începuturi,
Flori uitate în parfumuri,
regăsite fără trupuri.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
2 comentarii:
:) Frumos poem, felicitari !!!
mă bucur mult de trecerea dv. cu drag, dorina n.
Trimiteți un comentariu