sâmbătă, 19 noiembrie 2011

la margine de EDEN

și mă mai poți striga ca să nu-mi uiți chemarea,
înțeleptule cu numele de zeu al mărilor ascunse
poate am să vin cu mâinile înspicate
să îți caut chipul prin fumul oglinzilor
cu ușile deschise o să treacă mulți pași
pe cărarea de mătase văzduhul se va umple
cu încă un veac de clipe albe...
oooo, am să desenez surâs de catifea pe
buzele albastre am să îți lipesc lacrimi
scurse prin sita cerului să
nu mă mai poți uita pentru că...știi?
eu pot deruta aisbergurile în /din cale
dacă îmi lucrez puțin charisma
o să mă vezi ca la începuturi,
atunci
când cerul s-a desprins de ape și
tunetul s-a despicat în miile de unde.
dar povestea ta ar fi mai cunoscută
dacă am urca pe muntele de sare și
am străluci-n amiezi/ vechi faruri de legendă...
mă poți striga, în miez de zi sau miez de noapte,
ca să nu îmi uiți
chemarea
la margine de EDEn...

2 comentarii:

MANOLIU spunea...

"Am să-ţi desenez surâs de catifea pe buzele albastre..." ! :) Mi-a plăcut! Mulţumesc !!!

Anonim spunea...

gânduri bune. vă multumesc de vizită, domnule Manoliu

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...