sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Zâmbet strivit în șoapte

Zâmbet strivit în șoapte

aş mai putea să te strig cu glas răguşit metalic
dacă mi-ai stoarce-n palme râsul hipnotic
răsucindu-ţi adânc unghiile în coardele mele vocale
îndemnându-mă cu zâmbetul strivit pe buze să ți-l beau
atunci
aş slobozi un alt strigăt asurzitor
şi numai ecoul întârziat ţi-ar putea trezi în burta întunecată a somnului simţurile amorţite chircite în umerii înalţi ai serilor de mai

mi-aş ridica braţele
înfingându-mă cruce vie
pe câmpia nesfârşită
la căpătâiul unui iubit necunoscut

chiar de m-ai ninge
şi m-ai ploua veşnic într-o neîmplinită aşteptare
aș sugera că fulgii aceia pătraţi albaştri mi-au mai topit din aripi
şi poate stropii m-ar putea umple
până ce ploaia ar da în clocot
în mine s-ar revarsă munţii
salcia şi-ar piaptănă pletele-n pietre
și ar sparge zilnic zidul berlinului ca să se înalţă înspre alte legendare temple atenienii or să lupte să lupte
păstrând nemișcați stabilopozii care mă apasă
nu mă striga
ai putea să mă dărâmi iar palmele mi-s
cuiburi/ șoapte calde
și îmi bate-n tâmple ceasul vieţii
iar tu mă chemi
când eu am uitat de mult cărarea
…………………………………………………
e liniște
sângele meu se rostogolește o vreme în adâncul ochiului lui shiwa picătură cu picătură
tremurând

2 comentarii:

Thoma Driza spunea...

Impresionanta poezie!Figuri stilistice foarte expresive.

Anonim spunea...

multumesc

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor ...