marți, 22 noiembrie 2011

mereu aceeaşi noapte



acest război al minților bolnave...
suntem prea mulți?
mănânc, respir, respir,
scald sângele în rană,
nu-mi trebuie nimic.
nu mă privi.
un ochi închide geana dreaptă și
mâna bate-n piepturi colestive, scormonind.
un soare iar alearga,
mi-e prieten.
copiii cred că-i un mormânt de pietre sacre.
aud un dumnezeu
se-ndepărtează
cu mâinile agățate
cupola cerului ne
împarte zâmbete deșarte/ își leagă încălțările de foc și
trece dezlânând
neobosiții pași.
e noapte.
copiii dorm.
în leagăn, se balansează o naiadă. înghite străzi,
o sută, zece, și...
burta-i crește. se-ngrămădesc în ea copiii de asfalt cu
ochi goliți de iriși.
vulcanul mestecă cenușa.
aștept.
tu mi-ai promis
ALT PARADIS.
trăiesc.
poetul meu închide cartea.
vertebrele-mi trosnesc.
scot mâna printre file
un trandafir își scutura petala. mă zgărâie pe față
am rănile adânci. își face loc sub piele. e noapte?
e noapte? e zi?
e zi și noapte.
luna înghite norii de mătase.
oooo, da. se face noapte prea curând.
e noapte, mereu, mereu aceeaşi
Noapte...

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...