marți, 8 noiembrie 2011

Femeia din oglindă

Mă privesc alăturea de voi într-o oglindă spartă.
Sunt femeia albă cu mantia alunecată și umerii prea goi.
Ochi lacomi îmi desenează trupul.
Femeia din oglindă îmi face semne
să îmi acopăr goliciunea cu aceeași mantie a umilinței.
O îndeasă pe umerii mei firavi
mantia apasă, apasă.
Pornesc peste cărarea presărată cu spinii vii și pietre ascuțite.
Tălpile s-au tăbăcit în mersul încrâncenat.
Sânge și praf se amestecă-ntr-un tot comun.
Genunchii mi se șubrezesc.
Sunt ajunsă la răscruce.
Doar vântul îmi poate hotărî cărarea.
Sunt femeia albă a mării.
Lanțul mi-e ruginit
dar lacătul puternic...

Mă dor frânturi din anotimpuri.

Femeia din oglindă îmi zâmbește fad,
ca fericirea, și-mi pregătește ape iluzorii.
Mă scaldă.
Apoi, mă înfășoară în giulgiu-i alb,
ca pe o fiică rătăcită a evangheliei.
Ea este, azi, o mamă pentru universului meu.

Apa înseamnă apăsare, gândesc.
Mă știe...
Pot să-mi duc stânca până hăt, departe.
De ieri, obrazul meu a înflorit în nufăr galben.
Mâine, inima o să se înfrupte din trupul cerului .
Sufletul se va trezi încorsetat în așteptare.

Femeia din oglindă îmi zâmbește
de sub chiparoșii care i-au fost
tatuați ostentativ pe fruntea de mâna împietrită a zeiței renăscută.

Ochii ei sunt oglinzile mele.
Imaginile se bifurcă.
Viața se scaldă în apa ochiului meu drept,
netezindu-și formele.
Moartea mi se zbate în ochiul stâng,
fulgerând suflete.
Vreau să le împac pentru eternitate.
Îmi trec peste obraz acele
anotimpuri din răscruce.

-Ingrato! Ingrato! strig inimii de ceară.
Câte femei nu zac la colț de stradă
așteptându-și nisipurile mișcătoare din fade anotimpuri?

Gândul...
Doar gândul a mai rămas pe marginea din mine.
Astup urechile cu degetele îndoliate.
Vântul îmi smulge iar mantia albastră.

Femeia din oglindă îmi face semne
să m-acopăr...
Ascult docilă umilința și nimicul...

2 comentarii:

Boris Marian spunea...

citit cu plăcere, ești invitată pe NEGRUPEALB

misionara spunea...

multumesc de lectura si invitatie, domnule Boris

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...