Iubirea noastră
a fost sfinţită,
ascunsă-n cupe
de cristal,
de ochi geloşi,
de nimfe otrăvite,
ce-ncremeniseră deschişi
pe-acelaşi tainic pedestal,
pe care Venus
îşi găsise mâna
pierdută în adânc
și ochi-i goi, fără de lacrimi
s-au scurs pe lângă trup
și-acuma plâng
cu mâna-i atârnând de umăr,
pe cer, ne scrie,
acelaşi legământ
de suflete îngemănate,
pe care pronia
nu le desparte,
ci, doar le-ndepărtează paşii,
pe câte o alee solitară,
ca el, ecoul,
auzit de zeii fără arcuri,
să ne unească drumul
şi a doua oară...
E noaptea violetelor
tristeţi,
şi lacrime albastre
curg petale,
doar paşii noşti
mai adună-n zori răzleţi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu