În seara asta

mă poţi întâlni pe cărarea cerului.
Trăiesc ascunsă şi număr
cu mare precizie ecoul paşilor mei
în care s-au pierdut, cândva, paşii tăi.
Dar viaţa ta?
Să se fi temut ea de ziua prăbuşirii mele?
Îţi umblu apăsat prin cuget,
cotrobăind ca într-un sertar umplut
(eu - femeia-clipă care îşi acoperă tăcerea cu râsul de copil,
las înapoia-mi o ceaţă densă care să-mi şteargă umbra).
Pe când mă aplec să-ţi netezesc fruntea împietrită,
într-o frumuseţe siderală,
mi se aprinde candela în piept,
să văd cum îţi plouă în faţă
cu stropi de argint
În seara asta...
aş vrea să mă cauţi...
Da. Trăiesc
ascunsă şi număr...