părerile de rău

Se cer în mine-ades strigate

părerile de rău
ca niște înroșite răni cicatrizate,
ce zac uscate și pătate
deasupra sufletului meu.

Te-ntrebi și astăzi cine sunt?
Sunt vorba strecurată-n vânt...
Ecoul prăfuitelor hrisoave
cântat în vocile suave...

Himera nenăscutului poet
sau gândul tău mai desuet...
Și gama ce-a rămas tăcută aseară
în sunet stins de clarinet...

Sunt templul ridicat fățarnic,
pe șubrezii piloni de pergament.
Și visul cel purtat în taină,
cel îmbrăcat ades, în altă haină.

Sau lutul omenesc
ce-n tâmplă mi se zbate
și încă îmi șoptește vorbe deșănțate
ce-au fost uitate...
sărmane vorbe îngropate...

Și atunci pășesc cu pasul meu profan,
ecoul mi se stinge în cadran,
pe falsul murmur de chitară
și-aștept să se repete visul
a doua oară...

Cu aceleași răni cicatrizate
rămase-adânc săpate-n gândul meu
deși de tine-au fost demult uitate
părerile de rău,
părerile de rău...

Eu cred că azi nici nu mai sunt...
Doar umbra mea cutreieră în noapte
și doar ecoul mai slobozește
aceleași șoapte din zori de zi
sau miez de noapte...