luni, 21 noiembrie 2011

Mitul lui Sisif

Aud o poveste pe care vântul mi-o deșiră
printre frunzele pictate.
Freamătul mi-o absoarbe
și mi-o cântă.

Ascund între nori o gură iubită,
să ne sfârșim întru întâiul sărut.

Cu mâna ta încui în mine cerului,
cu degetul cer stelelor să tacă,
să tacă, să tacă...

Îmi treci sărutul în spuma mărilor învolburate,
și gura mea ți-l duce peste ape,
peste alte ape.

Mitul lui Sisif se împlinea în gura noastră:
Iată, s-a creat iubirea!
se tot uimește bătânul obosit.

Pâraiele revarsă în
cântece sublime, se întorc la ceruri,
descuie lacăt spre adânc.

Ne căutăm copilăria zgâriată
în suflet prin codrii pustiiţi.

Străine!
Ascultă!
Știu o poveste pe care o înșir
și o deșir şi iar o-`nŞir,
în miez de noapte ți-o șoptesc
sfârșită, în murmur de izvoare,
când tu nu-mi ești aproape
și umbra sparge timpul...


.

Niciun comentariu:

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor ...