în stâncile pleșuve bat preotesele de fum

se aud cântările preoteselor zidite-n piatră,
se pierd pe drumul zărilor în ploile de frunze și
iar le ies chipurile de fum din oglinzile de ceață te
cunoșteam prea bine ți-am numărat odată coastele de jad și m-am temut,

și m-am temut...

am pornit o fugă nebună pe deasupra câmpiilor de ape striveam nuferii galbeni crescuți în mâinile albastre, peste umbrele ruinelor se contura zadarnic zâmbetul tău/ copil albit fără de noapte cu ochii rătăciți în veșnică chemare palmele tale de cenușă îmi mângâiau îndelung chipul și fața mea se odihnea în tine.

-uită-mă, iubito, așteptările astea au început să mă doboare, ziceai.
glasul tău se auzea tot mai departe
luna își scurgea sălbăticia înapoia frunții tale șuiera vântul multe blesteme crescute mai înalte decât crucile.

-taaaci, am să răspund, trupul meu a început să ți se sculpteze pe dinăuntru, dar am să ies cândva de sub lumina unor felinare, am să te-nvălui în lumini și umbre de-ntuneric, am să îți căptușesc o inimă de iarnă. taaaaci...

glasul meu va sparge templul treaptă cu treaptă.
sfatul înțelepților va împierti.

-doar te ascult, mi-ai zis.
și-mi mângâiai tăcerile pe fiecare parte, eu încălzeam capricii în flacăra ce își stiga fantasmele-n tavanul verde tu îmi lăsai
frânturi din buzele-mpietrite.
ooooooo, buzele tale încremenite în varul gropilor adânci, acele buze pe le-ai crezut, cândva, prea senzuale...
..........................................................................
aud cântarea din cântări
în stâncile pleșuve bat preotesele de fum...