Cu rădăcinile adânc
înfipte-n tălpi
mă strecor pe lângă pădure
ascund vinovată
bobul de fericire
în căușul palmelor
mă grăbesc
să ajung acasă
să-l pot sorbi în liniște
îmi suflu pumnii înghețați:
-Doamne, de nu s-ar stinge!
Aș vrea să-ajung măcar
până la poartă.
Cineva
închide cu zgomot o fereastră
și simt ecoul cum
se deschide-n mine…
Privește! Am rădăcinile în palme,
doar fericirea
mi s-a stins.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu