păşim tăcuţi îmbrăcaţi într-o
tainică șoaptă
în care n-a mai intrat nimeni
templul ne priveşte
arogant
ne îndeamnă să ne încrustăm numele
în lespedea de piatră
chiar să ne lipim obrazul
ochiul meu sloboade lacrimi
ce ard păsările nopții pe aripi
tu nu-ncetezi cu acele
obositoare comparaţii
umărul tău e mai sus
pletele mele albe ţi se-nfăşoară
pe trup
ca iedera crispată
şi vrei să mă pierzi în ceasul
amurgului
dar nu ai timpul încrustat în piept să-ți bată și
pornim fastuos prin porţile
ce se deschid ca genele umbrite și încercănate
templul se-mbracă azi
în haine vii de sărbătoare
albul scânteiază sideral
trâmbiţele răsună asurzitor
ceremonia poate să înceapă
lipsesc doar mirii
și nu ne mai pasă
muşcăm nesăţios din
carnea crudă a mărului interzis
trandafirii îşi deschid petalele răscoapte
instantaneu se face noapte
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu