marți, 15 noiembrie 2011

nepământean cu chip acromegalic

mergeam cu umbrele fumurii prin
deșertul ținutului de sare tălpile mele
uscate bănuiau că sunt veșnicul pelerin pe un
drum fără de întoarcere îmi aminteam
din când în când de orașul metalic de vecinii
mei cu perdelele de staniol trase peste gene
de câinii vagabonzi agitați rozându-și
lesa de piatră arătându-și colții ruginiți
înspre porțile orașului meu orașul umbrelor de foc unde
mai cobora uneori un înger cu aripile gigantice și se scufunda în râul cețurilor verzi întru a orășenilor mântuire își așeza osteneala pe brațele lor de plumb

aici am văzut și eu un băiat cu degetele de gheață cu chipul luminos care m-a privit prin peretele de sticlă i s-a părut ca sunt frumoasă
apoi a scrâșnit din dinții de fier amenințător că nu-l lăsasem să îmi mestece urma de nisip și brusc eu am devenit o entitate vie într-un alt trup
alt timp
un alt spațiu cu spatele din stele moarte de multe milenii
acolo unde locuia un duh al neliniștilor vii cu fesul roșu se așezase pe rochia mea alba cu trandafiri albaștri mă transforma în cafea ieftină cu gust de migdale amare și mă savura printre înghițituri lăcrimând nu de durere ci doar de ciudă bătând cu pumnul mic în timpul cu falca de oțel

oooooo și tu
tu nepământean cu chip acromegalic mă fixai în cuiele noi strălucitoare
ca pe un tablou
în care umbrele se înfoaie prind viață și pleacă la promenadă
strângând puternic brațul
crucilor din cimitir

Niciun comentariu:

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...