neînfricatele mele ape cu nuferi

strânge-mi primăverile în palme, iubite, să
pot așterne pajiștea rochiei mele înflorate peste
razele somnambulice ale lunii
cuprinde-mi pleoapele grele în
privirile tale febrile aș
vrea să topesc liniștea cerului în
apele tulburi,
ape de vânt,
ape de gânduri,
ape de doruri.
neînfricatele mele ape cu nuferi galbeni, cu
buze săpate în lacrimi.

ooooooooo, amețitorii mei nuferi peregrini care
te caută cu rădăcinile desprinse prin
trupuri de noapte.

strânge-mă în brațe, iubite, ca pe cea dintâi zi
decupată din perdeaua norilor
cuprinde-mi în pieptul tău gândurile,
reazăm oglinzilor fară de ramă.

și eu cad în mine (ră)bufnind.
din numele meu mic orbul flămând mai cere
o halcă amară.
l-aud cum respiră în vopseaua tabloului înoată,
înoată, încercând disperat să ne unească gurile
într-o singură șoaptă,
într-un suflet reflexiv (ne)obosit călător pe
câmpuri toride și albe.