duminică, 18 septembrie 2011
upanișade
Nu trebuie să tremuri
e doar lumina
când se arată zorii
ea își strecoară mâinile
osoase prin ferestre
eu mă retrag
mă ghemuiesc foarte departe
frământ în palme lutul
amestecat cu roua
culeasă în cupe de micsandre
și-ți modelez aceiași Chriști
cu fețe suferinde și coastele străpunse
atinge rana și-ai să crezi
pe când viorile s-ating
vibrez
nu simți
și-mi scrii pe trup
Upanișade.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
2 comentarii:
:) de cate ori trec, gasesc un
poem frumos! O saptamana frumoasa!!!
de câte ori treceți, îmi faceți o mare bucurie. cu respect și drag
Trimiteți un comentariu